MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


vineri, 13 noiembrie 2009

Life is a Bitch (2)



Dupa cum probabil va amintiti din primul episod, spuneam ca Life is a Bitch cateodata. Si am si argumentat de ce. De fapt, toate povestile ce vor urma (pentru ca vor urma, e deja hotarat lucru :) vor argumenta aceasta afirmatie, inclusiv adverbul de timp “cateodata”.

Prima zi la munci. Ma prezint pe la orele pranzului (mi se spusese ca pot sa vin la orice ora vreau sau pot, asa ca am profitat din plin de aceste spuse :D). Eram rupta de oboseala. Intamplarea a facut ca exact cu o zi inainte de ziua in care promisesm sa ma prezint la serviciu sa fiu nevoita sa fac o calatorie lunga, grea si obositoare din care nu imi revenisem cu desavarsire, mai ales ca somnul din noaptea precedenta nu a fost dintre cele mai odihnitoare. De a doua zi urma ca viata mea sa se schimbe total si cu desavarsire. Si nicidecum intr-un mod pe care mi-l doream sau mi-l dorisem vreodata. Si ca si cum nu mi-ar fi fost suficient de greu si asa, familia, in loc sa ma incurajeze cat de cat si sa-mi spuna vorbe de genul: “Lasa ca o sa fie bine, e doar ceva temporar, o sa-ti gasesti altceva” sau ceva asemanator, habar n-am, imi arunca fraze de genul: “Chiar n-ai gasit altceva? Ai facut o facultate! De ce ai mai facut-o, ca sa speli vase? Ce-o sa zica lumea?”si alte chestii cam la fel de dragute si incurajatoare. Nu ca n-as fi gandit si eu la fel (cu exceptia Ce-o sa zica lumea, de care ma durea fix la 3 metri inapoi), dar in momentele alea aveam nevoie de alt tip de dicurs. In sfarsit, asta era, erau ai mei, ii iubeam si cu ei trebuia sa defilez. Dar toate adunate plus oboseala de pe drum (culmea!) m-au facut sa nu dorm noaptea cu pricina si sa ma tot gandesc si iar gandesc, sa mai plang un pic, sa ma mai linistesc din cand in cand….

Si iata-ma ca o floare in holul hotelului, in blugi si camasa mea preferata de un alb-bleu cu dungulite fine si rosii, dar si cu cearcane, pe care zambetul obosit, desi nu fortat, nu prea reusea sa le contracareze in vreun fel cat de palid. Intreb de domnul Food & Beverage Manager (FBM) si explic si de ce. Dupa vreo 5 minute apare in persoana si imi spune sa vin cu el in biroul lui pentru a-mi face introducerea cuvenita. Va reamintesc, eram o persoana care nu stia absolut nimic despre chelnarie, decat din postura de client. Iar domnul FBM in calitate de sef urma sa imi faca instructajul.

Biroul sau era la un etaj superior si trebuia sa luam liftul. In lift, probabil obseravandu-mi cearcanele, ma intreaba cu delicatete si intelegere (asa mi s-a parut mie) daca vreau sa incep sa muncesc chiar de azi, sau nu. I-am spus ca as prefera sa nu, ca ziua de ieri mi-am petrecut-o pe drum si nu am apucat sa ma odihnesc si ca acum sunt rupta. La care el: “Dar chiar si asa, tot arati foarte bine” si imi baga un zambet sugubat. Bummmm!! A patra bomba!!! Adica individul asta se dadea la mine cu nerusinare! Nu-mi credeam urechilor. Noroc ca liftul a ajuns la etajul corespunzator si conversatia s-a oprit aici. Ma rog, s-a reluat la el in birou, dar pe temele legate de munca.



Deci, era deja un inceput minunat, ca viitorul meu sef sa se dea la mine din prima. Era tot ce-mi dorisem vreodata. (sesizati, va rog, ghilimelele). Sa fiu chelnerita si sa am un sef care se da la mine! Oare ce avea sa mai urmeze?!?!?!?

V-ati dat cred seama ca odata scapata de instructaj si de trecutul pe la croitorul hotelului sa-mi ia masurile pentru uniforma, cand m-am trezit in strada, m-a pufnit iar plansul. Si n-am putut sa nu gandesc: “De ce mi se intampla lucrurile astea tocmai mie? De ce? De ce?” Singurul raspuns plauzibil pe care l-am gasit a fost: “De-aia!”

Cu siguranta, cateodata, Life is a Bitch!

Semnat: Vali

(Va urma)

Un comentariu:

Stan Patitul spune: