MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


duminică, 22 noiembrie 2009

Life is a Bitch (3)



Prima zi de munca. De data asta de-adevaratelea, nu ca cea de care va povesteam data trecuta. Mi se spusese sa vin a doua zi dis de morning (muuult prea morning, if you ask me, adica la orele 7 am) si sa ma prezint in cafeneaua din holul hotelului. Caci acolo fusesem repartizata. Ca cica e cel mai usor pentru inceput, pentru cineva care n-a mai lucrat never ever in hotel, ca si chelnerita. Asa o fi, m-am gandit eu atunci.

Deci, m-am prezentat la seful de sala la ora 7 dimineata, in uniforma mea de imprumut, pe care urma sa o port pana era gata noua mea uniforma. Fac aici o paranteza. Probabil ca, la fel ca mine, va ganditi ca a durat cam minim o saptamana si maxim o luna. Eroare de neiertat!!! A durat multe luni de zile, pentru ca probabil s-au gandit ca daca imi venea cea de imprumut, de ce sa mai cheltuie niste bani pe una noua? Pai nu-i asa? Asta in conditiile in care, am uitat, cred, sa va spun, hotelul avea management strain, inclusiv stimabilii domni Director General si FBM fiind din strainezia, care este ea. Si as fi avut pretentii. Insa, acestea mi-au scazut pe zi ce trecea din ce in ce mai mult si am invatat prima lectie rapid: aparentele inseala. Groaznic, cateodata.

Revin. M-am prezentat, cum spuneam, la seful de sala, un baiat la locul lui, mi s-a parut (si de data asta chiar asa era), cu ochi blanzi, zambet calm si pace-n suflet. Cu vreo 10 ani mai in varsta decat mine si purtand costum negru si cravata (asta era uniforma sefilor de sala, cum aveam sa aflu un piculet mai tarziu), a parut totusi cam intimidat cand m-am infiintat sub nasul lui si i-am zis buna dimineata, eu sunt Vali, cred ca ma asteptati. Da, te asteptam, dar zi-mi te rog pe nume, ma cheama Adi. Ok,Adi, multumesc, asa am sa fac. Dupa care el continua, domnul FBM mi-a spus despre tine ca stii tot, asa ca nu vad ce as putea sa-ti mai spun. Daca vrei tu sa ma intrebi ceva….


Dupa prima fractiune de secunda de shoc total, ochii mei s-au marit brusc precum niste mingi de tenis, iar gura mea s-a latit intr-un ras pe care mi-a fost pur si simplu imposibil sa mi-l stapanesc. Am ras asa vreo cateva secunde, dupa care am reusit sa fac efortul supraomenesc de a ma potoli si de a-i da omului explicatiunile care se dovedeau a fi imperios necesare. Sau, ma rog, ceva care sa tina loc de niste explicatiuni pe care nici eu nu le cunosteam. “Stiu tot?!?!?!? Scuza-ma, dar cred ca glumesti, cine ti-a spus o asemenea enormitate?” “Domnul FBM”, veni raspunsul lui Adi, care era si mai nedumerit si intelegea si mai putin din tot ce i se intampla in acea dimineata. Si atunci i-am spus calma si cu zambetul acela amuzat care imi mai zabovea inca pe buze, ca probabil intelesese el gresit, nu avea cum “domnul FBM” sa-i spuna asa ceva atata timp cat eu insami cu gurita-mi proprie i-am spus domnului FBM ca eu NU STIAM ABSOLUT NIMIC din meseria de chelnerita. “Nimic?” “Nimic. Probabil, ma gandesc, ‘domnul FBM’ ti-a spus de fapt tocmai contrariul. Nu ma intelege gresit, insa eu chiar nu stiu nimic despre meseria asta, nu am mai facut-o nici o secunda din viata mea de pana acum si am nevoie ca tu sa imi spui totul.” Pe masura ce spuneam ultima fraza, Adi isi revenea in simtiri vazand cu ochii. In final, isi recapatase in totalitate zambetul cald si infatisarea calma. Cu acel zambet a inceput sa ma prezinte colegelor, doua la numar in dimineata cu pricina, dintre care una fiind chiar sotia sa, cum aveam sa aflu foarte curand. “Ea este Vali, noua noastra colega, care nu stie nimic. E adevarat ca ‘domnul FBM’ ne-a spus ca stie tot, dar ea de fapt nu stie nimic, asa ca va trebui sa o invatam noi tot. Vali, bine ai venit printre noi.”



:) Incredibil dar adevarat, ma simteam bine, pentru prima oara de foarte mult timp. Dumnezeu imi trimisese un inger in persoana lui Adi. Da, parea fi o exprimare total exagerata si telenovelistica, dar asta a fost primul gand care mi-a venit atunci in minte. Pentru prima oara de foarte mult timp, nu ma mai simteam atacata: de familie, de angajatori, de soarta care fuse cruda asta data (vorba poeziei), de viata care fusese a bitch… Pentru prima oara de foarte mult timp simteam ca atunci, in acea dimineata, in acel loc si cu acei oameni, era posibil ca viata sa nu fie chiar asa de… bitch.


Semnat: Vali

(Va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Stan Patitul spune: