MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


sâmbătă, 5 decembrie 2009

Life is a Bitch (5)



Continuare de aici.


Pakistanezi!!! Holly Marry Mother of God!! Pakistanezi?!?!?? Shhhhhhhh, da, pakistanezi! Stiu ca n-ai mai vazut dar vezi cum vorbesti sa nu te-auda. Da’ ce, inteleg si romaneste?!?!?!?!?!?!?!?!????? Nuuuuuu, ce n-aiba, dar nu-i frumos, ma Vali, ce naiba! Controleaza-te si treci la munca, hai, las’ ca-ti trece daca pui mana sa ne-ajuti in loc sa te holbezi. Hai! Da’ ce fac astia aici, pacatele mele? Si cum de au bani sa ajunga in Europa,-n pana mea, ca io stiam ca-s saraci vai steaua lor, si… Valiiiiiiii!!!

Pentru cei care stateau in hotel – ma rog, pentru majoritatea dintre ei – micul dejun era gratuit (de fapt, inclus in pretul camerei) si sub forma de bufet suedez. Era acolo tot ce vrei si ce nu vrei, inclusiv mancare gatita, cum ar fi mancare de fasole boabe, carnaciori si/sau cremvustei, si altele pe care eu personal nu le-as fi mancat la micul dejun nici moarta. Pe langa asta, erau si chestii normale, cum ar fi mezeluri felurite, branzeturi felurite, paine, ceaiuri felurite, cafea, lapte cald si rece, cereale de vreo cateva tipuri, unt, margarina samd samd. Era si o asa numita live station, pe care o pazea un bucatar care le facea omlete si ochiuri proaspete doritorilor chiar sub ochishorii proprii. Cateodata mai era o chestie care arata ca un fel de orez cu lapte, dar era din orz parca sau din tarate sau naiba stie din ce c-am uitat, tot cu lapte, era pusa intr-un castron mare de supa si sub fund avea o chestie, ca un fel de cutie, cu flacara (ca un fel de spirtiera dar mult mai mare) care o tinea tot timpul calda spre fierbinte. Asta se cheama porridge. Mda, ma rog… Asta in general cand aveau englezi mai multi in hotel, ca cica asta mananca ei la micul dejun cu mare placere. Nu arata deloc imbietor, o chestie albicioasa si cam vascoasa, insa am constatat ca era fe fe buna daca puneai o lecuta de zahar in ea. Era ca o budincuta buna, dulce si calda.


Ei, dar am divagat. Ce voiam sa spun este ca pakistanezii mei (manca-i-ar mama pa iei sa-i pape) si-au facut aparitia la micul dejun intr-o astfel de dimineata, toti in par (fo 20-25, numai barbati), si nu oricum, ci imbracati in straie nationale (cica). Geeeezaz!! Parca erau niste fantome in pijamalele-alea ale lor. Niste shalvari largi si o camasa luuuunga, pana sub genunchi, doar cu cativa nasturi la gat, si de culoare alba sau bleu deschis, oricum uni. Dar asta nu-i nimic. Erau foarte galagiosi, mancau din mai multe farfurii de-odata, in special mancare gatita, cu sos pe care-l dadeau pe masa si pe alocuri si pe propriile haine, din belsug, fara nici o greata, mancau cu mainile si se mozoleau ca naiba, si mozoleau si totul in calea lor. Erau si foarte pretentiosi si indraznesc sa spun lenesi, ne chemau tot timpul sa ne ceara cate ceva, sa le aducem ceai sau omleta sau ochiuri sau suc sau… sau… sau…. Desi totul era disponibil pe bufet si ar fi putut sa-si ia singuri!!!! In orice caz, mie mi-a fost frica sa ma duc in zona lor, pana cand la un moment dat nu am mai avut de ales, colegii m-au impins pur si simplu pentru ca nu mai faceau fatsa. Si atunci mi s-a facut si mai scarba cand am vazut zambetele libidinoase de pe fetsele lor si privirile asisderea. Doamne, ma rugam sa termine mai repede si sa plece. Lucru care s-a intamplat destul de tarziu pentru ca s-au intins la masa pana cand s-a facut ora sa inchidem bufetul. Nu se grabeau deloc spre disperarea mea maxima.

Mi s-a spus ca era un grup care venea o data pe an cam de 2-3 ani de zile pana atunci, pentru nu stiu ce manifestare culturala sau… nu stiu, asa ceva. Faceau un tur prin cateva tari europene si Romania. Si nu stateau mult, doar 2 zile. Oh, ce bineeeeeee!!! Pentru ca nu i-as fi putut suporta mai mult. Nu atat mozoleala totala pe care o lasau in urma si dupa care trebuia sa muncim dublu decat de obicei, cat ocheadele-alea pofticioase si libidinoase. Imi pare sincer rau ca vorbesc asa despre ei, poate exista si oameni… normali, sa zic asa, acolo in tara lor de bastina, dar asta e ceea ce am vazut eu in materie de pakistanezi si cu asta am ramas in cap pana acum. Din pacate.

Pot atat sa spun, ca a fost unul dintre socurile vietii mele de pana atunci.
Sa vedem ce mai urmeaza in episodul urmator ;)


Semnat: Vali
(Va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Stan Patitul spune: