Life is a Bitch (6)

Si asa pot spune ca mi-am facut botezul in noua mea meserie.

Ma obisnuiam incet-incet cu tot, cu toate si cu toti. Mi-era insa foarte greu sa ma obisnuiesc cu durerile de picioare si de spate. Erau cumplite aceste dureri, asa cum nu mai simtisem niciodata. Trebuia sa ma duc din ora in ora la vestiar sa stau jos, spre disperarea colegilor care de multe ori erau foarte ocupati, pentru ca altfel cred ca as fi cazut literalmente din picioare de durere. Cele 5 minute petrecute in fund pe scaun din cand in cand erau cele mai binecuvantate momente petrecute la serviciu. Ah, nu, de fapt, mint. Pauza de pranz le depasea. Atunci simteam ca il prindeam pe Dumnezeu de picior. Era o adevarata vacanta zilnica. O ora intreaga de stat jos, va dati seama?!?!?!?!

Nu cred. Nu cred ca va dati seama, asa cum nici eu nu as fi facut-o daca nu as fi fost pusa in situatia sa stau zilnic apoximativ 8-9 ore in picioare. Imi aduceam aminte cu nostalgie si cu o oarecare ciuda de anii petrecuti la birou, cand faceam de multe ori ture de coridor pentru ca ma dureau picioarele de atat stat jos. As fi dat orice pentru zilele acelea. Si uite asa mi-am dat seama, o data in plus, ca nu apreciem, noi oamenii, ceva ce avem decat atunci cand il pierdem. De exemplu statul jos pe scaun intr-un birou toata ziua de munca de 8-9 ore. Un lucru atat de simplu. Atat de simplu. Dar pe care din pacate eu il apreciam de-abia acum. Ce sa mai incoa’ si-n colo, cu riscul de a ma repeta, simteam din nou ca Life is a bitch! Si una mare de tot!

Nu stiu daca am mentionat pana acum ca hotelul are mai multe localuri dupa cum urmeaza:
- cafeneaua din holul hotelului unde lucram eu, si care era deschisa non-stop;
- un restaurant normal, dar care deschide doar seara pentru cina, pana la ultimul client;
- un club de noapte, care deschide la fel, pe la 6 seara, si ramane deschis pana la ultimul client;
- un pub, deschis de la pranz pana la ora 1 noaptea;
- un ballroom cu capacitate de 300 de persoane

Destul de repede am aflat ca toti chelnerii, cu cateva exceptii, fugeau de cafenea si voiau cel mai mult in ballroom, unde lucreaza doar baieti. Pub-ul e oarecum cu circuit inchis, iar restaurantul e cel mai decent loc unde se putea lucra din mai toate punctele de vedere. De ce toate acestea? Aproape totul se invarte in jurul unui singur cuvant: BACSIS! Respectiv:
- in cafenea se face bacsisul cel mai putin; exceptiile sunt chelnerii vechi, antici si de demult care stiu deja cum sa “fure” bacsisul;
- in restaurant vine lume civilizata si banoasa – deci care lasa in general mult bacsis, iar munca nu e prea grea in comparatie cu celelalte locuri;
- in clubul de noapte vine lumea cea mai pestrita, dar si cea mai multa, fiind cel mai mare local din hotel, media de varsta e destul de scazuta, muzica tare, fumul de tigara mult si deci destul de greu de lucrat. Insa bacsisul e bun avand in vedere cantitatea, si nu atat calitatea clientilor.
- In pub, gurile rele spun ca se face cel mai mult bacsis, dar se pare ca nimeni nu stie cu siguranta. Vin intotdeauna multi straini care mananca mult si beau si mai mult si expati fiind, li se pare totul foarte ieftin si bun, deci sunt foarte incantati. Sunt multi clienti fideli. Staff-ul care lucreaza acolo in frunte cu managerul sunt acolo de o suta de ani si sunt foarte multumiti, de aceea nu pleaca, si astfel nu se face loc pentru noi ospatari sa intre acolo. Motiv pentru care am spus ca e oarecum cu circuit inchis.
- In ballroom sunt evenimentelele. Nu exista program fix, este in functie de eveniment, iar staff-ul de acolo trebuie sa care/monteze/demonteze mese mari in fiecare zi, sa care sute de pahare, farfurii, tacamuri, kilograme de mancare, bautura etc etc deodata pentru un eveniment. De-asta lucreaza acolo numai baieti pentru ca e munca fizica grea. Insa ei sunt intr-un fel mai liberi, iar bacsisurile se pare ca sunt destul de consistente dupa cate un eveniment.

Mai trebuie sa spun ca fiecare dintre aceste localuri are cate o cutiuta de metal sau lemn, cu cheie sau lacat, in care se strange bacsisul pe parcursul fiecarei zi. La sfarsitul lunii acesta se distribuie in mod egal la tot staff-ul care lucreaza in acel local. Cheia sta la managerul localului. Ospatarii la noi in hotel nu pun bacsisul in buzunar, ci in cutiuta. Cei care “fura” insa sunt cei care il pun in buzunar fara stirea celorlalti. Problema e ca daca sunt prinsi de colegii lor facand asta, li se taie dreptul la bacsis la sfarsitul lunii cu pricina. Chestia e ca cei mai vechi au atata experienta, incat se pare ca “fura” cu usurinta. Si daca mai sunt prinsi din cand in cand, asta nu le afecteaza veniturile “ilicite” prea mult.

Cat despre mine, eu ascultam, priveam si ma minunam.


Semnat: Vali

(Va urma)