MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


joi, 12 august 2010

Mc Dinette




Mă regăsesc într-un moment al vieții în care simt nevoia de a sancționa orice fel de imbecilitate, îngustime a minții, prostie și rău-simț. Prin această atitudine nu vreau să mă ridic pe mine undeva deasupra, ci pur și simplu să amendez, măcar în scris, măcar pe acest blog, așa cum pot eu, lipsa de civilizație din jurul meu, plecând de la premisa că și eu am păcatele mele, dogmatismele mele, dar pe care încerc să le conștientizez și să le judec aspru. Să trecem la subiect.

A fost o săptămână de serviciu destul de obositoare, deși plăcută într-un anumit sens. Ieri, cuprins de viforul începutului de weekend, am vorbit din timp cu vreo 3 prieteni, să ieșim la o bere, două, câte ar merge. Zis și făcut. M-am întâlnit la Unirii cu primul care a ajuns mai devreme, în jur de 19 și am purces către centrul istoric, urmând să ne vedem mai târziu și cu ceilalți 2. Îmi luasem în drum ceva de la McDonald's și fiindcă ploua afară, am zis că aștept până ajungem la o masă, ca să pot îngurgita în liniște. Buuuun. “Cap-compas” către… undeva. Urcare Șelari, destinație Curtea Berarilor.

Acolo erau locuri de stat pe terasă, dar plouate. Traversăm toată curtea și ajungem în spate, unde câteva mese libere și liniștite ne așteptau să ne acomodăm la ceea ce acum se numește Dinette.


Un chelner, care la prima impresie părea ok, ne-a adus meniurile. Ne uităm și ne întrebăm reciproc: unde dracu sunt berile trecute în meniu? Nu erau, așa că am luat un meniu-stativ de pe altă masă și ne-am hotărât să alegem berea casei. Buuun. În timp ce așteptam cu sete să comandăm berile, mi-am scos pachetul de la Mac și am început să reped “bunătățile”.


La sosirea chelnerului eram cu fălcile inclestate în bunătatea de cheesburger, moment în care, dacă nu aș fi avut o stare bună anterioară, sincer, nu știu cum aș fi reacționat altfel. O replică tăioasă, robotică și lipsită de orice bun simț mi-a oprit bucata de cheesburger undeva în drumul spre stomac: “Ne pare rău, nu aveți voie să consumați alte produse aici!“. Încerc să înghit în sec, ca să conduc nenorocita de bucată mai departe și ca să pot să îi răspund chelnerului cu pricina pe chip. Și îl întreb foarte logic: “Bun și ce vreți să fac acum, să mă duc în stradă să termin ce am de mâncat?“, strada fiind undeva la câțiva centimetri mai la vale, că de aia eram la terasă. Iar replica următoare a chelnerului a fost: “Îmi pare rău!“. Serios? Ia, cum îți pare rău? Nu mi-am luat platou cu friptură și cartofi și salată și tot felul de vis-a-vis ca să vin apoi la Dinette, fostul Amsterdams, fostul B, C și câte litere de început o mai fi avut localul acesta în timp. Aveam un nenorocit de pachet de la Mac pe care apoi oricum l-am terminat în 3 minute și tot la masă, pentru că mi se părea aberantă rugămintea chelnerului.


Și poate nu atât rugămintea lui, cât atitudinea oligofrenă în momentul în care mi-a comunicat “doleanțele”… Eu înțeleg că poate aceasta este politica localului ăstuia, blestemat să poarte nume diferite și să supraviețuiască în timp doar prin schimbarea proprietarilor, dar în ultimă instanță, comportamentul chelnerului a fost cel care m-a deranjat cel mai mult. Dacă tonul sec și expresia feței lui tâmpe nu erau așa, atunci nu aș fi avut probabil nicio problemă. Și încă o dată, chelnerul s-a exprimat prima oară cu “ne pare rău“, NE, deci a vorbit în numele localului, el fiind o imagine a localului. Și atunci, cum să nu rămân cu o impresie de scârbă? Atât de scârbă încât dacă nu mă ruga prietenul meu să mai rămânem, măcar să terminăm berea, aș fi plecat chiar în momentul acela. Și apropo de berea “casei lor”… fix piș-oarcă și asta o spun, nu enervat fiind de momentul cu cheesburgerul, ci fiindcă așa este. Dacă aveți ocazia să o încercați și dacă vă pricepeți, deși nu vă recomand să treceți pe acolo, o să îmi dovediți spusa. Mă rog, asta e aproape colaterală.

Îmi amintesc acum de o emisiune la Radio Guerrilla, cu Liviu Mihaiu, în care subiectul era: “Dacă ai fi profesor pentru o zi, ce anume ai preda, cui unde?“. Păi e simplu: aș preda norme de comportament și atitudine pentru chelneri! Unde? Fix în localul unde sunt angajați!

Dragos Voicu

P.S: Găsiți și părerea prietenului, martor la târășenie, aici.



P.S.2: Iata si iubita ideala in prima imagine de mai jos ...


... cat si hamburgerul ideal (preferabil sa fie al tipei din poza - click pe imagine pentru marire) :D



P.S.3: Si o melodie aproape fara nicio legatura cu articolul:

Un comentariu:

  1. E foarte amuzant să citesc acum, la aproape 2 ani de atunci, ce am scris legat de restaurantul acela. Zic acela, pentru că nu mai există, și-a schimbat proprietarul (muhahaha), din nou, dar tot nu trec pe acolo :))
    În fine, mă bucur să văd că încă există aici articolul, ca un reminder pe zidul infamiei localurilor din București.
    Salutări și numai bine!

    RăspundețiȘtergere

Stan Patitul spune: