MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


vineri, 12 noiembrie 2010

Life is a Bitch - Sezonul 2, Episodul 4



(Continuare de aici.)

Ma rog, pana la urma patul meu a fost gata. Patul meu a fost gata cu niste cearsafuri care nu erau proaspat spalate, se vedea de la o posta. Patul meu a fost gata intr-o camera cu paturi supra-etajate, ca la armata (cred), intr-unul din paturile de la etaj. Patul meu a fost gata intr-o camera in care am stat (pana acum vreo 2-3 saptamani cand ne-am mutat) cu 2 indience si o nepaleza. Patul meu a fost gata intr-o camera in care mirosea extrem de puternic si de greu a betisoare parfumate. Patul meu a fost gata intr-o camera in care dusul nu functiona. In sfarsit, patul meu a fost gata intr-un pat unde aerul conditionat (care in paranteza fie spus facea un zgomot infernal) imi batea fix in cap.


In conditii normale ar fi cazut cerul pe mine si m-as fi apucat de bocit. Insa in halul de extenuare in care eram datorata oboselii fizice si psihice, cu toate aceste “mici” inconveniente m-am culcat, in hainele cu care calatorisem si cu patura in cap, si am adormit instant. Nu am dormit prea mult, doar vreo 4 ore, dar suficient cat sa reusesc sa mananc un sandvis pe care il adusesem cu mine fix cu scopul de a constitui prima mea masa in Dubai (halal masa, nu din cauza sandvisului cat a atmosferei). Apoi m-am spalat un pic pe fata si am pornit, tot in hainele cu care calatorisem, prin caldura infioratoare spre hotel, care era la 10 minute de mers pe jos. Am intrat, m-am dus la receptie, m-am prezentat si am cerut sa il vad pe nenea F&B. Care a venit surprinzator de repede, nu m-a lasat sa astept decat vreo 5-10 minute, cred. Nu m-a lasat sa zic nimic, am schimbat doar amabilitati si am mers in biroul lui. Acolo m-a intrebat daca am calatorit bine si daca vreau sa dau un telefon acasa sa anunt ca am ajuns cu bine si ca sunt bine. Da, voiam, si asta am si facut. M-a intrebat apoi daca vreau sa incep munca de azi, i-am zis no way ca sunt moarta si am inceput cu complangerile. M-a mai linistit un pic cu asternutul si cu dusul, spunandu-mi ca va trimite pe cineva sa rezolve chiar in ziua aceea mai tarziu un pic (si asa a facut). De asemenea mi-a mai spus ca nu vom ramane mult acolo, ci ne vom muta intr-o cladire mai acatarii, in conditii mai bune si, culmea, mult mai aproape de hotel, si ca sa am putintica rabdare.


Apoi a dat un telefon si mi-a zis sa ma duc la croitorie (a venit el cu mine de fapt sa-mi arate unde era localizata in hotel) sa-mi dea o uniforma de-acolo si sa-i faca eventualele modificari ca sa pot sa vin maine la munci cu ea. Apoi m-a dus la bucatarie si a cerut ceva de mancare de-acolo pentru mine (erau orele dupa-amiezii, undeva dupa ora 3.00 pm), m-a dus in asa numita Cafeteria – locul unde manca staff-ul, si mi-a zis sa vin maine dimineata la 7 la munca in Coffee Shop, unde altundeva? :(. Am mancat o friptura cu niste cartofi prajiti cam sleiti, dar nu chiar de tot, si o prajitura ca desert. Dulce si atat. Oricum, as fi mancat si pietre la cat mi-era de foame. Apoi am plecat “acasa.” Unde am vazut si am constientizat toate detaliile a ceea ce avea sa insemne asta de acum inainte pentru vreo cateva luni, cel putin.


Dar doua vorbe despre F&B-ul nostru. Un indian extrem de inalt, nu burtos sau gras ci mai curand bine facut, cam in jur de 38-40 de ani, l-as fi considerat un barbat bine daca nu ar fi fost atat de negru. Este negru ca taciunele, cu parul drept si tuns destul de scurt si cu niste dinti albi de te orbeau, mai ales in contrast cu pielea-i tuciurie. Se vrea a fi sarmant si probabil chiar este pentru indience, insa pe mine ma lasa foarte rece. Are un zambet de cele mai multe ori fals in care isi arata toti dintii, zici ca face special. Deci asta e seful meu, asa arata el.


Cum arata primul meu “acasa” din Dubai? Voi povesti data viitoare, nu de alta dar acum simt ma lasa nervii daca iar imi amintesc. Si nu pot sa imi exprim indeajuns fericirea de a fi scapat de acel loc de vis urat.


Semnat: Vali

(va urma)

3 comentarii:

  1. Forta si posibilitatea de-a asterne pe hartie din experientele neplacute ale vietii sunt mai mari si mai puternice apreciez insa si curajul de-a le face publice!Felicitari
    ..un sfat pentru cititori:cititi ascultand muzica ce-l insoteste!:))

    RăspundețiȘtergere
  2. Adina, multumesc pentru sustinere :) Cred ca aici nu e vorba atat de forta, ci mai curand de o descarcare. Cat despre curajul de a le face publice... am fost un pic impinsa de la spate la inceput, recunosc, dar acum e mai greu sa ma opresti, mai ales ca vad ca am si fani :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Credeam ca numai la noi e asa!!....am patit ceva asemanator,poate chiar mai rau, cand m-am dus sa lucrez pe litoral ...numai ca eu, evident ca n-am stat ....ca orice ar fi fost puteam sa merg si pe jos pana acasa.

    RăspundețiȘtergere

Stan Patitul spune: