MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


miercuri, 24 noiembrie 2010

Life is a Bitch - Sezonul 2, Episodul 5



(Continuare de aici.)

Si am ajuns acasa unde eram singura, toata lumea plecase la munca. Iata ce insemna aceasta.

O cladire veche, in orasul vechi, o camera la primul etaj, destul de mare, cu o baie maricica si o bucatarie mica. O fereastra mica si, ca si cum asta nu era suficient, in dreptul ei era unul dintre “sistemele” de paturi supraetajate, adica doua paturi, unul deasupra celuilat, care lua si mai mult din putina lumina care putea sa razbata. Din acest motiv, pentru a avea o atmosfera cat de cat normala si a vedea ceva pe-acolo, lumina trebuia sa stea aprinsa si in timpul zilei. Ea era produsa de 2 tuburi de neon. O lumina alba, rece, de spital. O uram. Niciodata nu m-am dat in vant dupa lumina de neon, dar acum o uram. Eram in situatia, paradoxala si de-a dreptul innebunitoare pentru mine, sa ma aflu intr-o tara cu mult mult soare, deci cu multa lumina naturala, dar sa locuiesc intr-o camera luminata artificial chiar si ziua. Tocmai eu, care ador geamurile mari si locurile cu lumina naturala cat mai multa.


Dar sa revin. In afara de acel sistem de paturi, mai erau inca doua asemanatoare, deci in total 6 paturi in acea camera, din care erau ocupate doar 3 (cele de jos) si cu mine, 4 (eram singura la inaltime). M-am gandit initial sa le propun colegelor mele de camera cu prima ocazie sa scoatem unul din acele “sisteme” pentru a putea avea mai mult spatiu, dupa care m-am gandit ca probabil nu vor voi acest lucru pentru ca astfel, una dintre ele va trebui sa se urce si ea “la inaltime”, lucru pe care evident nu il doreau. (Pentru ca daca ar fi vrut asta, ar fi scos unul din sistemele alea inainte de venirea mea, logic, nu?) Si oricum, urma sa ne mutam de-acolo, nu? Dar daca nu? Asa ca m-am hotarat totusi sa incerc sa le zic, fie ce-o fi, cu prima ocazie cand suntem acasa cu toatele.


Mai erau de asemenea 3 dulapuri, cu cate 2 usi fiecare. Ooops! Brusc mi-am dat seama ca atmosfera va deveni si mai inabusitoare deoarece inca un dulap va mai aparea acolo. Al meu. Care deocamdata nu era pe nicaieri. Uitandu-ma in jur ma intrebam insa unde va mai fi loc pentru el, pentru ca in camera aia nu mai era loc de absolut nimic, decat in mijloc. Ar fi fost un pic de loc pe micul holulet de la intrare. Dar.... Arghhhhhhh! Imi venea sa urlu cat ma tinea gura! Nu stiam cum voi supravietui in aceasta camera in care deja ma sufocam. Singura mea speranta era in viitorul apropiat cand urma sa ne mutam. Dar daca nu? Arghhhhhhhhh!

Aerul conditionat era in dreptul maretei ferestre, deasupra ei, mai exact. O cutie mare si galagioasa din cale-afara. Se pare ca era din vechea garda. Probabil la fel de vechi ca si orasul vechi in care se afla cladirea veche in care ma aflam, spre maxima mea nefericire, eu. Toate reglajele se faceau manual. Bine-nteles! Studiind aceasta relicva m-am prins si de ce imi batea tot aerul mie in cap. Fantele respective erau indreptate in sus (de fapt, la orizontala, pentru ca el era pozitionat destul de sus, cum am spus, deasupra ferestrei), deoarece toate celelate gagici dormeau jos si normal ca nu voiau sa le bata aerele in cap. Da, dar cum eu eram singura care dormeam la etaj si nici eu nu voiam sa intru in spital din prima, trebuia sa gasim o solutie buna pentru toata lumea. Nu stiam cum, insa stiu ca nu voiam sa dorm la nesfarsit cu aerul batandu-mi in cap. Am pus si asta pe lista de “doleante” pe care aveam sa le fac colegelor de camera, nu inainte de a indrepta fantele in jos :D. Dupa care m-am dus sa ma culc.


Despre bucatarie, nu e mare lucru de spus, decat ca era mica si destul de murdarica. Avea un resou electric cu un ochi (mai tarziu am aflat ca era bunul personal al uneia din colegele mele si nu era din recuzita oferita de hotel), un bufet si o chiuveta. De asemena, o fereastra mica si cu geam fumuriu (cum altfel? Arghhhhhhh!). Nu imi propusesem nici inainte sa ma apuc de gatit, iar acum cu atat mai mare mi-a fost hotararea in acest sens.

Baia era ok, cu exceptia faptului ca dusul nu mergea (insa l-au reparat chiar in acea seara, dupa cum am mai spus).

Cand sa ma schimb in pijama pentru culcare, mi-am dat seama ca nu aveam nici un scaun (de exemplu, sau orice altceva) pe care sa imi pun hainele. Uitandu-ma in jur, am remarcat ca in camera era un scaun, dar era ocupat. Hmmm, trebuia deci sa cer un scaun si un dulap. Insa maine dimineata. Acum trebuie sa dorm. Neaparat.

Semnat: Vali

(va urma)

PS - si o dedicatie pentru fanii mei ! :P

3 comentarii:

  1. Am gasit din intamplare blogul si ce ai scris tu.Ma chinui de ceva vreme sa plec in Dubai si pare-se ca nu ajung la firma de recrutare potrivita.Povestea e lunga . Esti draguta sa imi spui si mie prin ce firma ai plecat.Stiu ca nu se poate public, dar nu stiu cum as putea sa intru in legatura cu tine.daca esti de acord,bineinteles.

    RăspundețiȘtergere
  2. Claudia, trimite un mail la colaborare@e-restaurant.ro si vei primi lamuriri de la Vali. O zi frumoasa in continuare ! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. O locuinta careia ii lipseste lumina naturala ma deprima si pe mine...mai ales ca nu era cazul! sunt curioasa mai departe...

    RăspundețiȘtergere

Stan Patitul spune: