MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


joi, 4 noiembrie 2010

Lisabona Calda - Ziua 2



Dupa ce v-am povestit despre Prima Zi, sa continuam, fireste, cu cea de-a doua.

Această zi nu a început prea bine. Dimineaţa a fost înnorat, apoi a început să plouă torenţial. După vreo 2 ore ploaia s-a mai potolit, iar noi am luat-o uşurel, printre picături, către Sao Vicente da Fora, o mânăstire dedicată celui care în 1173 a devenit patronul Lisabonei.


Un loc interesant, care merită văzut. A urmat apoi Feira da Ladra, adică Târgul Hoaţei, un fel de talcioc unde nu v-aş sfătui să călcaţi vreodată. Nu doar pentru că obiectele oferite spre vânzare erau nişte gunoaie amărâte (poate vreo 5% dintre ele să fi prezentat vreun oarecare interes pentru… nu ştiu pentru cine, poate doar pentru colecţionari excentrici), dar totul mirosea a vechi, a igrasie şi a murdărie. Lângă Feira de Ladra, o biserica, Santa Engracia, oarecum neinteresantă. Dacă o săriţi, nu aţi pierdut nimic.


Abia apoi a început însă colindatul adevărat. Cred că am parcurs cel puţin 15 km, căci am luat-o apoi din nou spre Se, unde am putut intra de data aceasta, o catedrală foarte sobră, fără opere de artă, care poate impresiona, poate, doar prin acest aer de pietate rigidă. Am umblat apoi pe aproape toate străduţele din Alfama. De semnalat Rua dos Bacalhoeiros, plină de restaurante asiatice, mai ales indiene şi chinezeşti, cu preţuri foarte convenabile..


Un cartier interesant, ca un labirint. Se spune că a fost construit de arabi, prin secolele VII – X, şi a fost total distrus de cutremurul din 1755. Cu toate acestea, păstrează încă aerul unui cartier arab, este un fel de casbah, sau o medina, extrem de aglomerat şi de îmbârligat.


Curiozităţile nu se opresc însă aici. Multe dintre străzi sunt unite prin scări abrupte, pietruite. Există şi câteva funiculare, dar majoritatea se bat cu piciorul şi, după câteva astfel de ascensiuni, începi să simţi altfel zecile şi sutele de trepte care se succed una după alta. Dar asta nu este de ajuns.


Închipuiţi-vă locuinţe late de maxim 2 m. Pe aceeaşi faţadă, despărţite de doar câteva zeci de centimentri, erau uşi aparţinând unor case diferite, numerotate cu grijă: strada X, nr. 25, 27, 29, 31 etc. Cum or fi acele case, doar Dumnezeui ştie (plus locatarii lor, bineînţeles).


Totul este foarte încurcat, căci există nu doar străzi, ci şi scări, traversări, alei, bulevarde, uneori numite aproape identic: escadinha de Chao do Loureiro, travessa de Chao do Loureiro, rua de Chao do Loureiro, beco de Chao do Loureiro, largo de Chao do Loureiro, praça de Chao do Loureiro, avenida de Chao do Loureiro.
Ca şi cum asta nu era de ajuns, uneori inscripţiile astea erau una lângă alta, de nu mai ştiai pe ce lume te afli.


Lume multă pe străzi, mai ales turişti şi mulţi emigranţi din Africa şi Asia. Ca şi la Barcelona, aceştia par a face toată muncă, localnicii fiind angrenaţi în activităţi misterioase şi mai puţin vizibile, căci nu prea îi întâlneşti. Sunt destui homelessi şi cerşetori, surprinzător niciunul dintre ei nu era român, poate ca Portugalia este prea departe şi prea săracă pentru a stârni interesul tuciuriilor şi leprelor aflate în exces pe la noi.


Zic săracă, pentru că până acum am impresia că nivelul lor de trai este sub al nostru, sau cam la fel.

După amiaza am dedicat-o altui cartier, Baixa Avenida, foarte duferit de Alfama. Clădirile sunr mult mai moderne şi mai bine îngrijite, spaţiile sunt mai mari, pieţele mai spaţioase, clădirile arată într-adevăr ca cele dintr-o capitală europeană.


Am vizitat Praça do Comercio care este în renovare, apoi ne-am plimbat pe rua Augusta, extrem de turistică, plină de magazine, apoi Praça dos Restauradores si rua das Portas de Santo Antao,


acesata fiind plină de restaurante care servesc mai ales fructe de mare şi bucătărie aşa-zisă tradiţional portugheză. Oferta este însă extrem de săracă, acelaşi bacalhau (cod), aceiaşi creveţi cu usturoi şi acelaşi orez cu fructe de mare.


Am mâncat la unul dintr ele, un peşte la grătar, iar eu am vrut un iepure la cuptor, dar pentru că „chelnerul” nu a fost în stare să mă lămurească modul în care este gătit iepurele, am renunţat şi am luat un pui gătit cu sos de piri-piri.


Ce să vă spun? Banale, în cel mai bun caz. Încă aştept un preparat care să mă facă să-l comand cu entuziasm şi care să-mi placă fără rezerve. Este abia a doua zi şi nu mi-am pierdut speranţa..

O ultimă curiozitate. În Alfama, nu departe de strada pe care locuim, există un loc oficial pentru… urinat. N-am mai văzut aşa ceva niciodată, este chiar pe stradă, aproape în văzul lumii, căci este ferit, oarecum, doar de un fel de paravan metalic. În fine, câte bordeie, atâtea obiceie.


Ca să nu închei în această notă, vreau să vă spun două cuvinte despre ceramica portugheză. Nu doar despre deja celebrele azulejos, faianţa (preluată de la mauri) cu care îşi împodobesc zidurile caselor, ci despre vasele (farfurii, castroane, tăvi, boluri etc.) extrem de frumoase. Cele de calitate sunt foarte scumpe, iar fragilitatea lor le face şi cam dificil de transportat. Oricum, sunt splendide şi merită măcar să-ţi speli ochii cu ele ori de câte ori ai ocazia..


Vă anunţ de asemenea că mi-am cumpărat o carte de bucătărie portugheză. Sper să gătesc unele dintre reţete după întoarcerea acasă. Un alt lucru pe care vreau să-l anunţ este că am gustat vinul de Porto, cumpărat de la magazinul de lângă casă. Este un vin foarte dulce, tare şi aromat, potrivit ca digestiv. De altfel vinurile de Porto sunt extrem de populare. Am văzut în diverse magazine diverse tipuri de vinuri de Porto, unele vechi de mulţi ani şi la preţuri fabuloase, de peste 2-300 euro sticla. Vinul luat de mine, Tawny Porto - Barao de Forrester, provine din… supermarket şi m-a costat doar 6 euro. Sunt sigur că nici nu merită mai mult. Acelaşi vin, în magazinele din centru, cele pentru turişti, costa 13 euro. Chiar mi-am făcut obiceiul de a analiza preţurile din magazine după cel al vinului de Porto luat de mine; dacă trece de 6 euro, deja sunt sigur că magazinul cere pe produse mult mai mult decât merită acestea.



Si a fost ziua a doua...
Voi reveni cu detalii despre ziua a treia la Lisabona.

Cu respect,
Radu Popovici

3 comentarii:

  1. Foarte frumos la Lisabona! Ma asteptam insa la cronici culinare pozitive. Eu am auzit o multime de vorbe de lauda la adresa preparatelor din peste de acolo. Poate in ziua a 3-a ceva delicios?:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multi oameni se lasa impresionati doar pentru ca sunt in strainatate sau intr-un restaurant si incearca sa descrie totul la superlativ chiar daca nu cazul. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. nici mie nu-mi place excesul lor de orez.

    RăspundețiȘtergere

Stan Patitul spune: