MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


luni, 22 noiembrie 2010

Lisabona Calda - Ziua 3



(Citeste despre ziua a doua in Lisabona.)

Ieri (duminică) am probat a nu ştiu câta oară că nu este bine să vizitezi un mare oraş european în week-end. Occidentalii se comportă cu totul atfel decât noi. La ei oraşele sunt pustii în week-end, magazinele sunt închise, iar singurii trecători pe care îi poţi vedea înainte de prânz sunt turiştii, uşor de recunoscut după aparatele foto şi aerul uşor buimac.


Cam aşa a început ziua pentru noi: străzi goale, linişte, soare vesel pe cer. Am purces către cartierul Bairo Alto, spre biserica Sao Roque, un loc ce merită vizitat, a urmat apoi Igreja do Carmo, deteriorată rău de tot la cutremurul din 1755, rămânând din ea doar nişte ruine, fără acoperiş. Interesantă, dar ne-am fi putut lipsi de ea foarte bine.


Am luat-o apoi spre Belem, cel de-al patrulea cartier vechi al Lisabonei (după Alfama, Baixa, şi Bairo Alto). Am dat nas în nas cu un cros, sau semi-maraton. Cred că erau câteva mii de participanţi şi tot traficul era deviat. Nu ştiu cum reuşim dar ne ciocnim de câte un cros din acesta oriunde mergem în ultimul timp: la Roma, Paris, Barcelona şi acum, aici, la Lisabona. Cred că doar la Bruxelles am scăpat de alergători. Pe lângă faptul că era duminică, am avut acum şi o explicaţie suplimentară a acestui oraş pustiu: toţi poliţiştii vegheau şi toate persoanele valide alergau pe Avenida 24 de Julho.


Nu pot să vă spun cât a trebuit să ocolim din cauza crosului. Am mers enorm de mult pe jos, am schimbat taxiuri şi tramvaie de ne-a ieşit pe nas. Într-un târziu am ajuns la Torre de Belem, turn vechi de mai bine de 5 secole, construit pentru a ghida corăbiile ce intrau din ocean pe fluviul Tejo.




O oră mai târziu am ajuns la cel mai extraordinar loc pe care l-am văzut în ultimul timp, Mosterio dos Jeronimos, o mânăstire senzaţională, atât de frumos construită încât îţi taie răsuflarea; curtea sa interioară este şi ea o adevărată bijuterie.
Dacă ajungeţi veodată în Lisabona nu o rataţi pentru nimic în lume. A fost cel mai frumos lucru văzut de noi până acum şi cred că drumul până la Lisabona a meritat făcut fie şi numai pentru atât.


Să revenim la bucătăria portugheză. Am mâncat la un restaurant aflat nu departe de Mosterio dos Jeronimos, numit „Os Jeronimos”, pe rua de Belem 74/78. Mic, cu doar vreo 40 de locuri, era plin ochi. Meniul propunea câteva preparate tradiţionale interesante. Am ocolit tot ce era cu bacalhao şi am comandat câte o supă şi o tocană cu peşte.


Porţiile au fost imense, mai ales tocanele şi, deşi erau gustoase, nu le-am putut termina. Ni s-au adus o „creme de marisco”, o supa crema, un fel de bisque, cu creveti, foarte gustoasă, şi aşa-zisa supă a zilei, „sopa di dia”, cu paste scurte şi carne de pui, delicioasă.


Au urmat o „caldeirada de peixe”, o tocană cu peşte şi cartofi, şi „ensopada caçao”, o altă tocană cu pâine (felii de pâine erau aşezate pe fundul farfuriei, iar peste ele erau clădite straturi de peşte şi cartofi) şi mult coriandru.


Tocanele erau însoţite şi de un ulei aromat cu mult ardei iute, foarte picant. Cred că ce am comandat a prins esenţa bucătăriei portugheze, săţioasă, robustă, fără multe fineţuri, cu gusturi şi arome bogate. Ni s-a părut cea mai bună masă din această călătorie.

Am fugit apoi alături, să luăm desertul, unul celebru şi recomandat de toate ghidurile: „pasteis de Belem”. Aceste mici tarte, cu cremă de vanilie, presărate din belşug cu scorţişoară şi zahăr pudră, se prepară aici din 1837 şi sunt vestite în lumea întreagă. Ele se prepară în toate ţările şi teritoriile influenţate de Portugalia, din Brazilia în Macao, şi în toate oraşele lumii cu populaţie portigheză semnificativă, de la Toronto la Paris şi Brisbane.


Se pare că tartele au fost preluate de la călugării ieronimi de la mânăstirea aflată la doar câteva sute de metri distanţă. Aceste „pasteis” sunt bune, nimic de zis, dar eu cred că un cremşnit făcut corect le bate de la mare distanţă.


În plus, celebritatea lor se plăteşte, o tartletă din care abia apuci să mişti de două ori costă 90 de centi; cred că se vând câteva zeci de mii în fiecare zi (în permanenţă este o coadă de vreo 20-30 de persoane), aşa că sunt o afacere extrem de profitabilă.


Seara am vizitat Castelo de Sao Jorge, care este la doar 50 de m de locul în care stăm şi pe care l-am lăsat special pentru o ocazie când vom fi prea obosiţi să mai coborâm în centru. Are un parc foarte frumos, iar panorama oraşului văzut de sus este superbă. Castelul merită timpul acordat, inclusiv cei 5 euro intrarea.


Acum sortez pozele şi termin sticla de Porto cumpărată vineri seară. Mâine este o zi mai uşoară şi vom vizita, printre altele, Mercado de Ribeiro, o piaţă alimentară despre care am auzit lucruri bune. Se pare că şi restaurantul aflat la etajul superior al pieţei merită toată atenţia, aşa că ziua de mâine promite. Ţineţi-mi pumnii!



Si a fost ziua a treia..
Voi reveni cu detalii despre ziua a patra la Lisabona.

Cu respect,
Radu Popovici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Stan Patitul spune: