Chiar daca nu sunt un specialist in problema, m-am decis sa imi scriu impresiile despre restaurantele pe care le vizitez. Asa ca tot ce voi scrie de acum incolo nu reprezinta un punct de vedere avizat ci doar o parere personala rezultata din experientele pe care le-am avut de-a lungul timpului.
Prima parere pe care am decis sa o prezint este destul de proaspata si are ca subiect doua restaurante: unul mai putin cunoscut – Crama Veche din Bistrita, iar cel de-al doilea este unul cu pretentii si mai faimos pentru cei care fecventeaza statiunile montane – Restaurantul Tirol al Hotelului International din Sinaia. Restaurantul Crama Veche din Bistrita este printre putinele restaurante traditionale despre care pot a spun cu mana pe inima ca mi-a placut.
Din fericire nu sufera de boala de a fi “autentic” cu forta si cu orice pret. Crama Veche este totusi un restaurant 95% autentic, restul de 5% il fac sa fie un restaurant de inalt nivel.
In cei 95% de autenticitate intra de la decorul general al saloanelor (unul taranesc si celalalt medieval) pana la mici detalii cum ar fi sistemul de inchidere de la cabina e toaleta care este unul cat se poate de traditional: un foraibar ca la tara.
Prima parere pe care am decis sa o prezint este destul de proaspata si are ca subiect doua restaurante: unul mai putin cunoscut – Crama Veche din Bistrita, iar cel de-al doilea este unul cu pretentii si mai faimos pentru cei care fecventeaza statiunile montane – Restaurantul Tirol al Hotelului International din Sinaia. Restaurantul Crama Veche din Bistrita este printre putinele restaurante traditionale despre care pot a spun cu mana pe inima ca mi-a placut.
Din fericire nu sufera de boala de a fi “autentic” cu forta si cu orice pret. Crama Veche este totusi un restaurant 95% autentic, restul de 5% il fac sa fie un restaurant de inalt nivel.
Tot aici mai intra vesela in care este servita mancarea si costumele traditionale ardelenesti ale angajatilor.
Meniul este simplu, dar utilizeaza un limbaj care trebuie tradus pentru cei care nu cunosc anumite regionalisme. Totusi este destul de usor sa iti imaginezi cum va arata felul de mancare comandat.
Un lucru care mi-a placut foarte mult a fost bucataria deschisa care ne-a permis sa urmarim in timp real cum se pregatea mancarea. Apreciez astfel de bucatarii pentru ca dau posibilitatea celor care asteapta (sa li se pregateasca mancarea) de a stii clar ca aceasta nu intarzie pentu ca bucatarul s-a decis intamplator sa ia o pauza de tigara sau sa stea la taclale cu alti angajati.
Noi am comandat 2 ciorbe (Ciorba taraneasca de post… dar cu smantana) si 3 feluri de mancare.
Al doilea preparat pe care l-am gustat si care a reusit sa ma surprinda in cel mai placut mod, a fost “Cina porcului ca pe Bârgău - tochitură cu carne, cârnaţ de porc şi mămăligă” la care s-au mai adaugat doua bucati de branza de burduf.
Alegerea mea din meniu a fost mai putin spectaculoasa, dar s-a dovedit a fi la fel de buna - Ceafă rumenită - ceafă de porc la grătar.
Cei care ma cunosc poate au observat ceva extrem de anormal la acest pranz… faptul ca nu am comandat desert. Treaba asta este ceva extrem de rar pentru mine ) Explicatia este ca am decis sa pastrez aceasta componenta pentru urmatoarea oprire din ziua respectiva.
Si acum partea de agonie… Desertul la Restaurantul Tirol din Sinaia.
Asteptarile au fost FOARTE mari având în vedere “standingul” hotelului International si al restauranului.
6-7 tipuri de desert dintre care pentru 5 am avut nevoie de explicatii din partea personalului de servire. Nu inteleg ce interes este in a spune ZACHE tort in limba romana si 3 limbi straine daca niciuna dintre variante nu te lasa sa intelegi ca este vorba despre un tort de ciocolata.
De asemenea, nu am inteles de ce Placinta de Lapte era trecuta in meniu atata timp cat, dupa declaratiile personalului, nu au avut-o niciodata in realitate. Din acest motiv, nici macar nu au putut sa-mi explice despre ce era vorba.
Am comandat in total 3 tipuri de desert: Zache Tort (evident pentru mine ), Tort Krantz si Inghetata de branza.
Asteptarea sa fie servite cele 3 deserturi a durat… 20 de minute. Aceste 20 de minute, la oboseala si la ora la care se intamplau au parut mult mai lungi… atat de lungi ca imi venea sa ma ridic si sa plec.
La iritarea mea a contribuit si muzica live mult prea tare pentru o incinta atat de mica. Dar o sa revin asupra acestui aspect.
Cand am vazut ca dureaza atat de mult sa ia dintr-o tava 2 felii din torturi diferite si sa taie 2 bucati de inghetata de branza, am crezut ca o sa apara cu un montaj spectaculos in farfurie, cu ceva care sa te faca sa salivezi abundent pana sa inghiti prima bucata de desert.
Bucata de tort de ciocolata era pur si simplu pusa pe o farfurie (frumoasa saraca, dar asta nu o ajuta prea mult) si ATAT. Poate era oboseala de vina, dar am crezut ca isi bat joc de noi.
Tortul Krantz, sub forma de rulada, a fost si el ok, poate putin cam lipsit de interes. Nu era niciun gust care sa-ti atraga atentia. Poate ca niste sos de caramel ar fi ajutat sa para mai interesant.
Alta problema care m-a deranjat la acest restaurant a fost faptul ca desi in prezentarea restaurantului se lauda in permanenta ca totul este 100% autentic tirolez, mobila, mancarea, atmosfera… mobilierul era, cu mici exceptii, generic, doar o gramada de piese asiatice.
Muzica, despre care am spus deja ca m-a deranjat ca volum, era asigurata de un band format din doua persoane care cantau muzica 100% autentic tiroleza si anume Gica Petrescu si Frank Sinatra.
Cam acestea au fost cele doua aventuri culinare pe care am vrut sa vi le prezint. Sper ca nu am fost prea critic sau prea nedrept/rau in exprimarea parerilor mele.
Cu respect,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Stan Patitul spune: