MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


sâmbătă, 19 octombrie 2013

Bancurile cu Master Chef şi Maşina de Spălat



Ştiţi bancurile cu Master Chef şi maşina de spălat?

Şi dacă le ştiţi şi dacă nu le ştiţi, vi le voi spune mintenaş. ;)


Dar mai întâi să vă arăt ce am găsit în Monitorul de Alba: 

"Visul albaiulienilor s-a împlinit! Cel mai bun restaurant din Transilvania își deschide porţile, sâmbătă ( 19.10.2013). Master Chef, Mihai Toader va găti mâncăruri din cele mai alese, de care doar s-a auzit la Alba Iulia


Muşchi de vită cu sparanghel, în foi de brik, scoici Saint Jaque cu spumă de conopidă şi ulei de trufe, ton în crustă de susan , cu brocoli şi sos butter-lime, supă cremă de ciuperci prosciuto şi specialităţi pentru vegetarieni, precum spagetti pomodorini -basilico sau vinete turceşti cu iaurt, în loc de maioneză, supă cremă de ciuperci şi ardei copt sau supă cu brânză de capră. Nu va lipsi nici pieptul de pui cu sos de șalota şi cartofi pe gril sau preparate fine din piept de raţă, muşchi de vită, foie gras, mușciulet de viţel şi alte meniuri semnate de Master Chef Mihai Toader, la preţuri accesibile, comparabile cu cele de pe piaţa albaiuliană.


Master Chef Mihai Toader va fi ajutat de bucătarul chef Toma Ioan Cosmin, selectat din 1400 de bucătari profesionişti din ţară şi străinătate pentru a participa la emisiunea Top Chef, care se va difuza pe Antena 1, la sfârşitul acestei luni. 
Restaurantul Delacroix se află în apropierea Tribunalului Alba, pe strada Regina Maria,nr 2, (fostul sediu în care s-a aflat Direcţia Muncii). Dacă doriţi să vă rezervaţi masă, o puteţi face la telefon 0748417511 (Călin Păcurar). Poftă bună!"

Pe Mihai Toader l-am cunoscut întâmplător când am poposit cu Turul Culinar al Bucureştiului la restaurantul Goccia din Bucureşti, restaurant care are un meniu semnat de Chef Florin Dumitrescu, acesta vestit ca fiind cel mai tânăr jurat al showului TV "Master Chef" de pe tot mapamondul.


Mihai Toader mi-a devenit din prima foarte simpatic pentru că mi s-a părut a fi sincer şi modest pe parcursul discuţiei noastre amicale. Am mâncat meşterite de mânuţele lui o plăcintă de berbecuţ, canelloni cu ricota şi spanac, caracatiţă pe plită cu chorizo, cartofi şi salată de ceapă verde, iar în final un desert deosebit - "Goccia". Au fost foarte bune, doar că mi s-a părut caracatiţa fiind un pic cam... putredă, avea o consistenţă ciudată, aşa cum se poate vedea şi în imaginea de mai jos. Dar poate doar mi s-a părut, nimeni nu-i perfect, nici măcar eu. :P


Dar despre experienţa de la Goccia vă voi detalia curând...

Bancul cu Master Chef nu este tocmai un banc, este chiar o problemă. Mulţi oameni, precum şi cei de la jurnalul din Alba Iulia pun titlul de "Master Chef" unor pasionaţi de gastronomie ce au fost văzuţi în showul cu acelaşi nume de la tv. E bine să clarificăm. 


Singurul Master Chef atestat din România este canadianul Henrik Sebok, Executive Chef la Howard Johnson Grand Plaza Hotel, acolo unde îl are ca subaltern pe un alt jurat al showului, Chef Cătălin Scărlătescu. Imaginile sunt din timpul filmării emisiunii "Poftă Bună de Viaţă" de la MeniuTV.


Şi pentru că Mihai Toader mi-a povestit că a lucrat la departamentul de marketing al fabricii de armament din Cugir, care făcea şi maşini de spălat în afară de puşcoace ca să nu se prindă duşmanii poporului care-i treaba, mi-am amintit un banc de dinainte de 1990 când toată lumea fura tot ce apuca de la locul de muncă.

Aşadar, şi Bulă care lucra la uzina mai sus menţionată a ciordit în fiecare zi de la servici câte o piesă cu gândul să-şi încropească o maşină de spălat. Dar în orice mod încerca să le asambleze, tot mitralieră ieşea la sfârşit... Aşa şi cu "Master Chefii" de show tv, oricum ai proceda tot nu sunt Master Chefi adevăraţi... cel puţin la început, poate peste ani şi ani...


3 comentarii:

  1. asa e la noi, impostura e la mare moda. ca si plagiatul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ah,chiar n-am stiut ca Master Chef inseamna si altceva decat emisiunea cu pricina. Deci am aflat ceva nou,multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. bibanu pitpalacu27 octombrie 2013, 21:59

    hăhăhăhă! asta am io de zis despre emisiunile astea inteligente rau facute cu si de ratati la fel de inteligenti

    RăspundețiȘtergere

Stan Patitul spune: