MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


sâmbătă, 10 mai 2014

Turul Culinar al Lumii (2)



Acesta este încă un articol dintr-o lungă serie, sper eu, care are ca scop să vă stârnească imaginaţia, dar şi de a vă orienta cât de puţin în a face mai lesne alegeri gastronomice în cazul în care vă aflaţi prin cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Oricine a călătorit şi are imagini din peregrinările sale culinare este binevenit să împărtăşească din experienţele sale şi să contribuie astfel la aceste materiale ce pot ajuta pe mulţi dintre semenii noştri porniţi la drum.

Deci, drum bun şi poftă mare, dragii mei!


RESTAURANTUL MANRESA - LOS GATOS, SUA


Chef David Kinch are una dintre cele mai creative minţi din bucătăria americană. FermaLove Apple” din munţii Santa Cruz, de pe sălbatica zonă de coastă a Californiei Centrale, nu este proprietatea sa, dar are controlul ei în totalitate, de la sămânţă până la recoltă. Acest lucru îi permite să aibă ingrediente demne de tehnicile sale biodinamice super-precise, aşa cum o demonstrează preparatele unice precum ravioli umpluţi cu frunze de sfeclă, traşi la tigaie, şi îngheţată de coriandru într-o supă de roşii aproape crude. 


Meniul de degustare ”sezonier şi spontan” de 175 USD constituie una dintre senzaţiile culinare din SUA, iar asocierile cu vinul se fac cu ajutorul “directorului de vinuri” Jeff Bareilles, cel care face alegerea cea mai potrivită dintre cele 600 de etichete, dintre care 20 sunt oferite şi la pahar, plus alte 28 de vinuri care nu sunt listate şi sunt schimbate permanent, servite şi acestea tot la pahar.




RESTAURANT NAR LOCANTASI - ISTANBUL, TURCIA


Aflat la etajul al cincilea al unui centru comercial de lux din apropierea Marelui Bazar, meniul anatolian al acestui restaurant tradiţional turcesc se modifică săptămânal sau chiar zilnic, în funcţie de ingredientele disponibile. Una dintre specialităţi este aşa-numita „pide”, un fel de pizza în formă de bărcuţă, coaptă într-un cuptor cu lemne.




RESTAURANT MOZAIC GASTRONOMIQUE - BALI, INDONEZIA



Într-o grădină luxuriantă, cu arbori tropicali de jur împrejurul meselor aşternute cu feţe de masă albe, francezul Chef Chris Salans crează meniuri de degustare franco-indoneziene. Ingrediente locale cum ar fi florile de ghimbir şi cardamonul apar în preparate precum foie gras de raţă rumenit şi crocant cu piure de mango sau porumbel pregătit încet la rotisor cu infuzie de cafea.



 Restaurantul Mozaic Gastronomique din Bali are şase tipuri de meniu



 Discovery este un meniu de degustare cu patru variante, fiecare având în componenţă câte şase feluri de mâncare bazate pe ingrediente proaspete indoneziene, dar preparate şi prezentate după reguli occidentale. 



Chef’s Tasting este meniul care se schimbă foarte des în funcţie de ceea ce găseşte Chris la piaţă ş ice inspiraţie are în acel moment al preparării. 



Surprise constă în şase preparate surpriză, aşa cum îi spune şi numele, preparate cu ingrediente dintre cele mai scumpe din lume – caviar, foie gras, trufe, carne de miel, vânat, fructe mare, peşte etc. 



Meniul Vegetarian este elaborat cu cele mai bune, rare şi preţioase ingrediente de pretutindeni – ciuperci de pădure, trufe, brânzeturi proaspete franţuzeşti etc. 



Meniul de Tapas este servit în lounge sub formă de “trio” sau individual. 



Meniul de Lounge este format din porţii mai mici ale meniului de restaurant pentru a putea avea o experienţă culinară cât mai completă alături de diverse cocktailuri.




RESTAURANT CLOS DE SENS - ANNECY-LE-VIEUX, FRANŢA



Restaurantul ”locavore” (care foloseşte ingrediente locale) al lui Laurent Petit, stea în devenire, se găseşte în cadrul unei pensiuni cu cinci camere confortabile şi elegante, şi este pentru al optulea an consecutiv menţionat de Ghidul Michelin cu două stele. Chef Laurent Petit are o abordare creativă, cum ar fi prepararea păstrăvului file, obţinut din lacul Annecy, pe care îl serveşte parţial afumat şi parţial marinat.



And don't forget, please:



Partenerul nostru care susţine acest demers de cultură gastronomică este agenţia de turism Cocktail Holidays care are biroul pentru relaţii cu publicul în Piaţa Amzei, persoană de contact Ana Goicea.


See you s(p)oon ! ;)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Stan Patitul spune: