MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


miercuri, 4 iunie 2014

InterVIN cu Actorul Liviu Cheloiu



Am avut onoarea şi plăcerea să-i acord UN INTERVIU jurnalistei Carolina Cristescu în timp ce am luat masa împreună la RESTAURANTUL BUREBISTA , pentru că unora le vin cele mai bune idei când mănâncă, nu ca altora LA TOALETĂ.


Şi atunci am invitat-o să participe şi ea la un proiect care cred că i se potriveşte ca o mănuşă - este vorba despre interviNurile "Artă pe Pâine" ce constau în a face discuţii cu artişti şi oameni de cultură din domenii diverse într-un cadru relaxat, boem, adică la restaurant având o companie gastro-enologică de calitate. 


Astfel am şi decis ca prima ediţie să se întâmple la GAUDI BISTRO împreună cu actorul Liviu Cheloiu. Unii îl cunosc după nume, alţii doar din vedere, el jucând nu doar în piese de teatru, ci şi în seriale la ProTV, Antena1 şi TVR1. De asemenea a putut fi văzut în 16 spoturi publicitare pentru bere.


Liviu Cheloiu are mult bun simţ, a anunţat cu o jumătate de oră înainte de momentul fixat al întâlnirii că va întârzia din cauza unei probleme auto pe care a întâmpinat-o soţia sa pe undeva pe lângă... Ploieşti. Este primul invitat care şi-a anunţat din timp întârzierea. 


Ca să ni se dezlege limbile şi inspiraţia am început ospăţul de la terasa Gaudi Bistro cu câte o palincă, iar eu, ca de obicei, alături de o bere rece. Martor ne-a fost şi papionul de la ShOOka Design.


Ia să spicuim din ce a notat jurnalista Carolina Cristescu:

Liviu Cheloiu s-a apucat de teatru din liceu. Avea 17 ani, purta plete şi blugi rupţi. Iar, pentru a cuceri o fată s-a înscris la cursuri de teatru, fără să-şi dea seama că aceea va fi poarta spre o carieră în domeniu. „Pasiunea mea pentru teatru a venit odată cu pasiunea pentru o colegă care frecventa un curs de teatru. Evident că m-am dus şi eu după ea. Ea a urmat cursurile timp de o lună, apoi a renunţat. Eu am rămas”. 


Am primit sarcina să aleg eu antreurile sau, cum se mai spune - aperitivele - adică cele care îţi stârnesc apetitul. Oricum, palinca îşi îndeplinise cu succes misiunea asta. La Gaudi Bistro nu poate fi o palincă proastă pentru că bucătarul Arpi este maghiar şi nu ar trece de testul său de calitate, nu? Mi se pare o logică bună.


M-am gândit să aleg ceva care să se potrivească pe cât posibil cu un vin alb sec de la Viile Metamorfosis - un cupaj de Muscat Ottonel şi Tămâioasă Românească DOC Dealul Mare. Viile Metamorfosis este un brand al Casei Antinori, iar "alchimistul" care valorizează strugurii acelor podgorii legendare este fabulosul vinificator FIORENZO RISTA. 


Aşadar, am început cu un tartar de creveţi cu roşii confiate, castravete şi ghimbir, alături de pâine prăjită cu unt (22 lei).


Au urmat anii studenţiei petrecuţi la Sibiu. A studiat la Universitatea „Lucian Blaga”, în cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Jurnalistică, care includea şi o secţie de Artă Teatrală. Dar, până să ajungă pe băncile Facultăţii a avut şansa de a fi inclus în proiectul „Danaidele” al regizorului Silviu Purcărete, în cadrul căruia a jucat timp de doi ani prin toată lumea. Parcursul meu este interesant şi înainte de a termina facultatea. Asta pentru că, am avut bafta să iau castingul la marele proiect „Danaidele” al lui Silviu Purcărete, în anul 1995. Practic când am terminat liceul am intrat în pâine, iar din primul meu salariu mi-am cumpărat o pisică, care a murit acum doi ani”.

Liviu a căutat pe smartphone mai multe "mostre" video din spectacolele în care a jucat pentru a discuta cât mai la "obiect".


Chiar dacă nu a avut un rol mare - a interpretat pe unul dintre cei 50 de băieţi ai personajului Eghiptos - spectacolul „Danaidele” după Eschil a fost o experienţă din care tânărul şi neexperimentatul actor pe atunci, a avut multe de învăţat. „Ca prim rol a fost o experienţă, pentru că eu neavând o şcoală la bază, adică o Universitate Teatrală, a fost o experienţă pe care am luat-o în plin. La un moment dat ne întreba Silviu Chiribuţă, care era asistenul regizorului Silviu Purcărete: Ce înseamnă proiectul „Danaidele” pentru fiecare dintre noi? şi  eu am zis: Consider că mi-am satisfăcut stagiul militar. A fost de la educaţie teatrală, administrativă, personală până la cursuri de limba franceză. Am jucat 84 de spectacole pe două continente - Europa şi SUA


Cel de-al doilea aperitiv ales...


...Doamnelor şi Domnilooor - crostini cu prosciutto, roşii, brânză Cheddar şi capere (14 lei). 


Muscat Ottonel este un un soi aromat, franţuzesc la origine, provine din Alsacia unde a fost plantat prima dată la jumătatea secolului XIX. Se foloseşte foarte mult în cupaje, în cele dulci de desert în Austria, Croaţia, Serbia şi în cele seci în Alsacia, Ungaria ş.a.m.d. Şi în România este un soi foarte răspândit, dar pe suprafeţe modeste. Se utilizează în cupaje pentru a da delicateţe şi aromă, se vinifică dulce sau demidulce, în general, pentru că în sec, deşi este excepţional, ies în evidenţă foarte pregnant defectele. Nu oricine îndrăzneşte să răspundă acestei provocări - iată că vinificatorul Fiorenzo Rista a dovedit că poate cu acest Viile Metamorfosis excelent, chiar dacă face parte din gama lor medie de vinuri premium.





A urmat angajarea într-un teatru de stat la Râmnicu Vâlcea, Teatrul Anton Pann, ca actor cu studii medii, pentru ca apoi să renunţe pentru a-şi face studiile universitare. „Exista o portiţă să zicem aşa: întreruperea contractului de muncă pentru studii şi, practic, mi-am întrerupt contractul şi m-am dus la studii, la Sibiu, pentru 4 ani. Am terminat facultatea, m-am întors la Râmnicu Vâlcea să-mi reiau funcţia de actor, cu studii superioare de această dată, la Teatrul Anton Pann



Una dintre preferatele mele din meniul de la Gaudi Bistro - brânză marinată de capră, în sos mediteranean, pe pandişpan de cartofi cu salată asortată (14 lei). A fost primul fel de mâncare pe care l-am încercat când am venit în decembrie şi i-am rămas fidel. Mulţumim, Chef Arpi! :)







Cel de-al patrulea aperitiv pe care l-am împărţit cu comesenii mei a fost o porţie de crochete din piept de pui (19 lei).





Între timp se mai înfiinţase un teatru în Râmnicu Vâlcea, la care actorul Liviu Cheloiu jucase ca amator, fiind o trupă pentru tineret transformată într-un teatru de stat, Teatrul Municipal Ariel. „şi m-am dus acolo, la Ariel, unde mai colaborez şi astăzi, cu trei spectacole”.



Tămâioasa cu ale sale arome florale explozive şi persistente are origini disputate - noi spunem că-i pur românesc, francezii că este acel Muscat de Frontignan Blanc, cu boabe mici, ce creşte aproape de valurile de pe coasta Mediteranei în regiunea Languedoc-Rousillion, considerat tot de ei cel mai bun dintre Muscaturi, nici bulgarii nu se lasă mai prejos cu a lor Tamianca - de fapt, se pare că sunt struguri din vechea Eladă ce s-au răspâdit apoi de-a dreapta şi de-a stânga Europei. Probabil că la noi au venit deodată cu primii colonişti greci ce au întemeiat cetăţile elene de pe ţărmul Mării Negre, Histria şi Callatis. Tămâioasa Românească este un soi destul de scump deoarece nu are o producţie prea mare, culesul strugurilor din acest soi slab productiv efectuându-se foarte târziu.


În momentul de faţă, actorul Liviu Cheloiu este angajat cu contract la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte şi colaborator în mai multe spectacole din Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea. În Capitală îl puteţi urmări la Teatrul de Artă Bucureşti, în piesa „6 din 49”, care este ultima producţie, în regia lui Alexandru Maftei, „Insomniacii”, regia Sorin Militaru, „Emigreişăn Drim”, regia Bogdan Huşanu, „Dublu sau nimic”, regia Liviu Cheloiu unde joacă alături de soţia sa, actriţă de profesie. 


La felul principal am refuzat să mai aleg eu, aşadar a luat fiecare ce a poftit din meniul Gaudi Bistro. Eu doar am schimbat vinul, am trecut pe roşu sec - un Merlot 2012 tot de la Viile Metamorfosis, DOC Dealu Mare.


Cu toate că meseria de actor nu este una tocmai bănoasă, actorul Liviu Cheloiu spune că teatrul independent este un lucru mai mult decât necesar. „Fac naveta la Târgovişte şi nu mă aleg cu mai nimc din salariul de 1350 lei, reuşesc să-mi acopăr chiria, iar din restul de colaborări să acopăr cheltuielile. Este clar că teatrul independent s-a născut din mai multe motive, unele dintre acestea fiind şi nevoia de bani, dar şi pentru a facilita mai multe locuri de muncă pentru actori. În acelaşi timp, teatrul independent este şi un lucru rău pentru un actor tânăr, pentru că acesta trebuie să se dezvolte pe o scenă mare, altfel va întâmpina probleme.


Noua membră a echipei www.e-Restaurant.ro, jurnalista Carolina Cristescu, a dorit un piept de curcan la grătar cu mere dulci şi sos de nuci verzi (35 lei). După ce a savurat până la ultima fărâmă de carne şi ultima picătura de sos a spus că a fost mai mult decât delicios. Credeţi că ne-a păcălit?



Merlotul 2012 de la Viile Metamorfosis l-am lăsat să se decanteze şi să se aerisească în sticlă, cu dopul scos, fireşte. Gustul sec, dar nu dur, cu aromă de prune uscate a predominat şi a fost exact ce trebuia pentru mâncărurile alese. Veţi vedea mai departe ce anume. 



De asemenea, Liviu nu este doar un actor de teatru, ci şi de film. A jucat în câteva seriale difuzate pe diferite posturi tv, iar de curând în mediu metrajulFântâna fermecată”, în regia lui Andrei Enoiu, care a participat la Festivalul de Film de la Cannes 2014. Înainte de acesta, a mai jucat şi în scurt metrajulAlb”, în regia lui Paul Cioran alături de actriţa Dana Voicu, care îi este tot soţie ca în piesa de teatru „6 din 49”.
Mai  mult, a apărut şi în multe spoturi publicitare la diverse produse sau servicii, însă ne-a spus că nu-i place să se laude cu acestea. 


Alegerea gastronomică a actorului Liviu Cheloiu a fost o porţie de cotlete de miel cu orez sălbatic şi chutney de smochine cu mentă (45 lei).



„Nu sunt un actor pretenţios, sunt doar pretenţios când vorbim de condiţii, dacă stabilim înainte ceva, atunci aşa să se şi întâmple. Dar, dacă ar fi un rol pe care mi-l doresc de foarte mult timp, ar fi Claudius din Hamlet. Consider că am vârsta şi experienţa necesară încât să pot face acest rol. Este unul negativ, nefiind deloc uşor, pentru că trebuie să te faci neplăcut de public.









„Merg la teatru ca spectator, iar alegerea o fac în funcţie de părerile pertinente ale unor colegi, să zicem că merg ca să mă conving. E adevărat că nu merg în mod frecvent, din lipsă de timp. Ultima dată am văzut piesa „Furtuna” la Teatrul Naţional din Bucureşti, în regia lui Alexander Morfov, fiind al doilea spectacol al lui pe care îl văd, după „Vizita bătrânei doamne”. Mi-a plăcut foarte mult regizorul


Ce am ales eu? Ceva foarte simplu şi foarte bun, după principiul "simplu înseamnă genial" !


Am ales muşchi de vită la grătar cu sos de piper (45 lei). Glup, glup, slurp, mniam, mniam, gnom, gnom! :P :P :P



O asociere gastro-enologică cu adevărat pe placul meu de gurmand.



Ce-avem noi aiceaaaaa ?


Nefasta a poftit la piept de raţă cu cartofi duchesse şi sos de portocale (55 lei).


Premiera este cea mai bună repetiţie şi al doilea spectacol este cel mai prost spectacol”.






Cartofii duchesse sunt, de fapt, un piure - o idee gastronomică franţuzească ce constă în a înlocui laptele cu untul într-un piure la care se adaugă nucşoară, iar cu poşul se dă o formă de bezea care se rumeneşte şi va avea consistenţa unei creme de ecler. Delicios şi aspectuos.




Ovidiu Iuliu Moldovan era unul dintre preferaţii mei. Dar şi Şerban Ionescu. Era febleţea mea. Mi-ar fi plăcut să joc alături de ei.”



S-a alăturat conversaţiei şi Mugur Ionescu, proprietarul restaurantului Gaudi Bistro din str. Alecu Russo 12, lângă Piaţa Spaniei.



„Sfatul meu pentru tinerii absolvenţi este să joace cât mai mult şi nu contează unde. În principiu, roluri mari, pentru că te dezvoltă, chiar dacă nu le duci la capăt, n-o să-ţi iasă, dar ca să înveţi să înoţi trebuie să te arunce cineva în apă sau să te arunci singur, pe uscat nu o să înveţi niciodată.”





Mulţumim actorului Liviu Cheloiu pentru o după-amiază de excepţie şi colegei noastre Carolina Cristescu pentru răbdarea cu care a consemnat cele de mai sus.










La final am deschis şi o sticlă de brandy de Jerez - Romate Solera Reserva. Să vă povestesc câteva vorbe şi despre bunătatea asta spaniolă.

Istoria celui mai important brandy al Spaniei este adâncă şi complexă, precum un minunat Solera Gran Reserva.

Imaginati-vă urmatorul scenariu: suntem în anii 1960 în Spania lui Francisco Franco şi un camionagiu se pregăteşte să-şi transporte încărcătura de portocale de la Valencia la Madrid. Poate că e abia 8.00 dimineaţa, dar el îşi pune în cafea o duşcă sănătoasă din vinarsul ţării sale, preparându-şi astfel un carajillo, cum este denumit acest amestec. Sau poate renunţă cu totul la cafea şi ia doar vinarsul solo. 


 Acum treizeci de ani vinarsul spaniol era doar un anestezic pentru camionagii şi alte genuri de muncitori. Era ieftin şi îi ajuta pe aceşti oameni care munceau cu cârca să ajungă cu bine la capătul unei zile grele.

Dar asta a fost atunci. De cand a murit Franco în 1975 aproape totul s-a schimbat în mai bine în Spania. În renaşterea naţională generală s-a înscris şi revitalizarea producţiei de alcool (vin şi băuturi spirtoase). În ziua de azi vinurile spaniole sunt super apreciate. Şi la fel este brandy-ul spaniol, în special Brandy de Jerez, care constituie 95% din producţia spaniolă de vinars.


Dacă există o băutură spirtoasă cu o istorie tumultoasă aceea este Brandy-ul de Jerez, care este adus la maturitate în aceeaşi regiune în care este produs Sherry-ul în general de aceleaşi companii care fac şi îmbuteliază Sherry.

Încă din secolul al 16-lea, la câteva zeci de ani dupa ce spaniolii i-au cucerit pe mauri şi şi-au adjudecat Andaluzia, băuturile spirtoase pe bază de struguri începuseră să fie distilate în scopuri comerciale în partea de sud-vest a ţării. Totuşi, prima apariţie a Brandy-ului de Jerez aşa cum îl ştim azi s-a produs abia în secolul al 19-lea; la fel ca în cazul multor invenţii nemaipomenite, un aşa numit accident fericit a jucat un rol esenţial. 


La mijlocul anilor 1800, olandezii se dădeau peste cap să cumpere ceea ce ei percepeau a fi băuturi alcoolice tari din struguri Jerezano pentru a-şi face lichiorurile brandewijn, o denumire pentru „vin ars”, care mai târziu a fost transformată de britanici în „brandy”. 

După cum spune povestea, o comandă de 500 de butoaie din băutura spirtoasă numită holanda (din cauza destinaţiei sale) a fost făcută firmei care va deveni mai târziu Pedro Domecq. Când comanda nu a fost plătită, băutura "de foc" a fost transferată în butoaie, care întâmplător fuseseră utilizate mai înainte pentru a păstra Sherry


Timp de 5 ani acele butoaie au stat uitate şi neatinse în pivniţele lui Domecq până când într-o zi cineva a găsit butoaiele şi, din curiozitate, a extras o mostră de băutură. A observat imediat că holanda se închisese la culoare (cea originală era transparentă ca apa, o ţuică de tescovină cum s-ar zice), aroma se îmbogăţise şi luase din notele de Sherry, iar tăria se înmuiase considerabil. Aproape imediat Domecq a profitat, aplicându-i holandei reducere de alcool (adăugarea de apă distilată a fost cea mai bun soluţie) şi un proces de învechire în butoaie, şi în 1874 compania îmbutelia deja un Brandy de Jerez învechit în butoaie, numit Fundador.


În zilele noastre, Brandy de Jerez se produce în trei stiluri. La capătul de sus al scării se află cele din gama Solera Gran Reserva, care sunt învechite minim trei ani în butoaie folosite de Sherry, dar de fapt se maturează în acele butoaie mult mai mult timp, de obicei 10 până la 15 ani, cu unele componente chiar mai vechi decât atât. Urmează cele din gama Solera Reserva, care trebuie să petreacă cel puţin un an în butoaie, dar de obicei stau cam trei ani în butoaie de Sherry. Brandy-urile din partea de jos a scării se numesc Solera şi au nevoie de doar 6 luni de învechire în butoaie după distilare.


Camionagiul din exemplul nostru de mai sus se „alimenta” cu Solera sau chiar cu vinarsuri de calitate inferioară acestuia făcute în nord-estul Spaniei. Dar în zilele noastre, în regiunea Jerez accentul se pune pe cele mai bune brandy-uri din gama Solera Gran Reserva cum este Cardenal Mendoza de la Sanchez Romate, Conde de Osborne, Lepanto de la Gonzalez Byass, Gran Duque dAlba de la Williams & Humbert, Carlos I, de la Pedro Domeq, şi Hidalgo 200. Aceste etichete provin de la distilatele de cea mai bună calitate şi pot fi comparate cu un Cognac X.O. sau cu un Armagnac învechit. Şi au preţuri pe măsură, care le califică drept băuturi spirtoase serioase – 40 euro o sticlă. 


Brandy-urile Solera Gran Reserva sunt, puţin spus, brandy-uri robuste şi masculine. În cel mai recent studiu Wine Enthusiast a cinci mărci importante, directorul de degustare a distilatelor Gary Regan a găsit diferenţe destul de mari în ceea ce priveşte calitatea, dar şi multe similitudini între brandy-uri: culori de nucă spre mahon; arome de cuişoare şi coajă de citrice; arome de Sherry oloroso, prune uscate şi stafide; note lungi si seci pe final. Brandy-urile Solera (Gran) Reserva sunt încărcate cu note de cafea, vanilie şi ciocolată. Cu o ţigaretă fină după o masă la fel de fină şi de îndestulată, un Brandy de Jerez Solera (Gran) Reserva este o alegere potrivită – diferită, dar sub nicio formă inferioară faţă de franţuzeştile Cognac sau Armagnac


Din fericire pentru cei care produc Brandy de Jerez, răsturnarea favorabilă de situaţie nu s-a limitat doar la lumea aşa-numiţilor connaisseurs. Pentru că o afacere cu vinuri sau cu orice altă băutură nu se întreţine doar cu o mână de, aşa zişi şi autointitulaţi, avizaţi. În multe ţări de limbă spaniolă din lume, în locuri obişnuite cum sunt barurile şi cluburile de noapte, Brandy de Jerez este servit în fiecare zi ca libaţie, adică în mod curent, de obicei cu cuburi de gheaţă, cu cola sau cu ginger. Mărcile de Solera Reserva de 15 euro cum sunt Magno de la Osborne sau Carlos al III-lea de la Domecq devin din ce în ce mai populare, la fel ca şi cele mai ieftine mărci Solera cum sunt Soberano (de la Gonzalez Byass) şi Fundador.


Brandy de Jerez se bucură de succes şi în bucătărie deoarece aromele sale bogate adaugă caracter multor reţete de supe şi sosuri. Încearcă doar să pui una sau două linguri de Brandy de Jerez la supa-cremă de ciuperci şi nu vei mai găti niciodată fără.


În încheiere doresc să transmit un mesaj cordial haterilor noştri! :D


Dragii noştri hateri, aveţi grijă să nu vă cadă zăpada-n cap! Mu-ha-ha-ha!


Ne vom revedea în curând la noi interVINuri cu oameni speciali din cultura românească. See you s(p)oon! 




2 comentarii:

  1. Impresionant de complet ca intotdeauna,o placere sa petrec alaturi de voi si un lucru este clar deci...pana nu te arunci in apa nu inveti sa inoti! :)
    Vinul si femeia le-a lasat Dumnezeu sa se bucure de ele deopotriva si bogatul si saracul :) Adina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci să ne aruncăm în apă şi apoi să ne bucurăm de vinuri şi de femei! Aşa să ne ajute Dumnezeu! :D

      Ștergere

Stan Patitul spune: