MeniuTV prezintă:

Primul canal TV despre cele mai bune restaurante din România: www.Meniu.TV .


joi, 13 august 2015

Șiș Kebap - Restaurant Turcesc în Pipera



După cum am mai spus, gastronomie și restaurante nu înseamnă numai localuri de lux, în clădiri monumentale. Ba, de multe ori poți găsi adevărate comori culinare la tarabele cu mâncare preparată pe loc, chiar în fața ta.


Un restaurant simplu este cel al lui Omer și Murat, doi turci din orașul Iskender, de fel, dar care s-au întâlnit în România și și-au dat mâna pentru a deschide o mică afacere gastronomică în București, mai exact pe str. Dimitrie Pompeiu, chiar peste drum de stația de metrou Pipera.


Am sporovăit mai mult cu Omer pentru că Murat este gastronomul și a trebuit să se ocupe de clienți care nu mai erau așa de mulți când am ajuns noi pe la ora 4 după-amiază, exact după ce s-a rezolvat ”problema” înfometaților de prânz cu care nu-i de glumit.


Terasa se numește Șiș Kebap (a nu se confunda cu restaurantul arăbesc Șiș Kebab de pe Bdul Dacia care este cu totul alt concept de afacere), denumire ce în turcește înseamnă ”frigărui”, iar carnea pusă pe săbiuțe mie îmi amintește de specialitatea braziliană ”rodizio”.


Omer este venit de la Istanbul, unde avea un magazin, în urmă cu 20 de ani în România, atunci când a rămas foarte surprins că locuitorii Bucureștiului sunt adevărați europeni la fel cum mai văzuse în Germania sau Polonia, dar mult mai simpatici.


După vreun an de la primul impact, a venit și și-a deschis o afacere cu alune, fistic și alte semințe de genul acesta. Din păcate, a dat faliment. După un timp a deschis o firmă de tâmplărie PVC care a mers din plin în perioada de boom imobiliar, iar în urmă cu cinci ani a pus punct acestei povești de succes, reorientându-se către gastronomie, chiar el fiind un gurmand.


Așadar, a deschis împreună cu un alt asociat un local cu mâncare și orientală, dar și românească, vizavi de Sala Palatului, pe str. Ion Câmpineanu, unde merge din plin, de câte ori am trecut la ora prânzului pe acolo fiind coadă, unele persoane mâncând la mese acolo, altele luând la pachet atât pentru ei cât și pentru colegii de servici.


Prețurile le puteți vedea în imaginile de mai jos, despre gustul preparatelor vă pot spune că au fost delicioase, Murat dând dovadă că este mare meșter în salate și fripturi la grătar
- cea mai gustoasă și sănătoasă mâncare după părerea mea. Bucătăria turcească are un singur defect având în vedere gustul personal - nu prea folosește brânză. Dar când o folosește... preparatul respectiv e orgasmic!



Sau vă puteți convinge și singuri foarte simplu de cât de bune sunt ”turcismele” de la terasa Șiș Kebap  ”păstorită” de gospodarii Omer și Murat - de la Piața Romană la Pipera am ajuns cu metroul în mai puțin de 10 minute. Și ne-am făcut pofta de bunătăți turcești autentice.













Omer și cățelul său Carol:



Omer este căsătorit cu o rusoaică și au o fiică de 17 ani care învață la un liceu românesc (Școala Centrală). El vine la restaurant cu bicicleta tocmai de la Piața Traian, zonă în care locuiește. O săptămâna lucrează în Pipera și o săptămână la Sala Palatului, alternativ.


Este un bun povestitor, știe foarte bine românește, și are multe de spus pentru că este un om care a văzut multe în cei 42 de ani de viață.


Îmi cer scuze pentru calitatea imaginilor, dar din cauza umbrelei roșii asta a fost maximum ce se putea obține în condițiile date.













Am încheiat masa delicioasă cu o cafea turcească și câteva bucățele de rahat. 

Rahatul sau rahatul turcesc este un sortiment de dulciuri originar din Turcia făcut din zahăr, arome alimentare și amidon. În țara de origine, acest produs este cunoscut sub numele de lokum sau (arhaic) ca rahat lokum, fiind un produs foarte popular în tot spațiul balcanic. Rahatul are o consistență similară cu a jeleului, fiind însă mai solid, mai lipicios și mai opac. Mai mult, datorită conținutului foarte ridicat de zahăr, este mult mai dulce decât majoritatea dulciurilor, fiind mai apropiat în această privință de șerbet decât de jeleu. De obicei, se comercializează tăiat în cuburi mici (cu latura de 2-3 cm), acoperite cu zahăr pudră pentru a nu se lipi între ele sau de mână.


Produs încă din secolul al XV-lea, inițial el se făcea din miere, melasă și făină. Pe măsură ce zahărul a devenit mai ieftin, acesta a înlocuit mierea și melasa în compoziție. Dacă la începuturi, rahatul era disponibil numai în cea mai simplă varietate (conținând doar zahăr, amidon și apă), astăzi se poate cumpăra într-o varietate mare de culori și arome (cele mai populare fiind de lămâi, portocale, cacao și fistic). Mai mult, există și varietăți de rahat care conțin în mijloc fistic, alune, nuci sau migdale, sau care sunt acoperite cu diverse alte dulciuri, precum nuga. În România a fost introdus în secolul al XVIII-lea, alături de bragă, nugă și baclava, întâi prin intermediul fanarioților, negustorilor din Levant și Constantinopol, devenind apoi unul din produsele caracteristice pentru bâlciurile și târgurile muntene de secol XVIII-XIX.


Tradițional, în România și în spațiul balcanic, rahatul se servește după cafea, împreună cu un pahar de apă rece. Această tradiție este însă din ce în ce mai rară, rahatul fiind astăzi servit de unul singur, odată cu schimbarea culturii cafelei. Mai mult, rahatul a fost introdus în bucătăria tradițională românească - una din rețetele cele mai folosite de cozonac încorporează bucăți de rahat în compoziție (din păcate, pentru că mie, personal, nu îmi place decât cu cacao, nucă și stafide).


Ne bucurăm că am inclus acest local, terasa-restaurant Șiș Kebap din Pipera, în traseul nostru de la Turul Culinar al Bucureștiului - am plecat de acolo cu bucurie-n pofte și în suflet. See you s(p)oon!

PS - Omer știe să citească în cafea. ;)


Ia să vedem cam cum face și Murat de la restaurantul Șiș Kebap din Pipera:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Stan Patitul spune: