De curând vă anunțam venirea în România a brandului hotelier Sheraton aflat în proprietatea companiei Starwood. Iată că avem noutăți.
Marriott International a anunţat azi că va cumpăra toate proprietăţile Starwood din toată lumea pentru 12,2
miliarde USD în cash şi acţiuni, creând astfel cea mai mare companie hotelieră
din lume.
Brand-urile Starwood sunt Westin,
W, Sheraton şi St. Regis. Acţionarii Starwood vor deţine 37% din compania
combinată care rezultă în urma achiziţiei.
“Motorul din spatele acestei tranzacţii
este creşterea”, a spus Arne Sorenson, preşedinte şi CEO al Marriott, într-un
comunicat de presă. “Aceasta este o oportunitate de a crea valoare prin
combinarea distribuţiei şi a forţelor Marriott şi Starwood, crescându-ne astfel
competitivitatea într-o piaţă cu o evoluţie atât de rapidă.”
Tranzacţia rezolvă marele semn de întrebare
care plana asupra lui Starwood de aproape un an. Când acţiunile sale începuseră
să fie tranzacţionate sub nivelul competitorilor săi, preşedintele şi CEO-ul
companiei, Frits van Paasschen, a demisionat şi a fost înlocuit interimar de
către Adam Aron, unul dintre directori. În aprilie, Starwood spunea că se
gandeşte la posibile alternative strategice, incuzând chiar o vânzare.
De atunci, s-a tot speculat despre care va
fi compania hotelieră cumpărătoare. În iulie, s-a spus că IHG (InterContinental
Hotel Group) este în negocieri pentru cumpărare, dar zvonurile au fost imediat
infirmate de către InterContinental. Oameni care erau la curent cu problema
spuneau nu mai devreme decât luna octombrie că Hyatt pregătea o ofertă de cash
plus acţiuni pentru Starwood.
Compania combinată rezultată din Marriott şi
Starwood va avea peste 5500 de hoteluri în proprietate sau franciză în toată
lumea, cu 1,1 milioane de camere şi se zice că ar fi anunţat peste 2,7 miliarde
USD venit pentru ultimele 12 luni la data de 30 septembrie.
“Board-ul nostru a ajuns la concluzia
că o combinaţie cu Marriott ar furniza cea mai mare valoare pe termen lung
pentru acţionarii nostri, precum şi cea mai puternică şi sigură direcţie
înainte pentru compania noastră” a spus Bruce Duncan, chairman-ul Starwood.
Cele două
companii au arătat că această tranzacţie va ajuta Starwood sa-şi accelereze
creşterea globală a brand-urilor sale folosindu-se de relaţiile Marriott.
Compania rezultată va avea o prezenţă în peste o sută de ţări. Această prezenţă
va ajuta Marriott şi Starwood sa-şi crească eficienţa în departamente precum
rezervările şi achiziţiile, crescîndu-şi profitabilitatea şi făcîndu-le astfel
mai atractive pentru noi francize, se arată în declaraţie.
În concluzie, hotelurile bucureștene de 5 stele Marriott și Sheraton vor fi branduri ale aceleiași companii. Să fie-ntr-un ceas bun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Stan Patitul spune: